luni, 7 iulie 2014

Turnir pe poante

 Doina Moga           

Sub egida platformei Sighișoara - Patrimoniu Cultural Viu, ediţia de vară, iunie 2014, între zilele 25 şi 29 s-a desfăşurat la Sighişoara prima ediţie a Festivalului Internaţional de balet, cu cele două componente: competiție şi gală.

            Mărturisesc că deşi cunoşteam abilitatea şi determinarea directorului său artistic – Carmen Siminie, de a transforma proiecte şi idei în evenimente de succes, ale căror ecouri depăşeau graniţele tării, în ceea ce priveşte acest concurs am fost destul de rezervată. Nu imaginam o artă atât de mare şi atât de elitistă într-un oraş atât de mic, fără tradiţie şi cultivare în domeniu, chiar dacă farmecul lui medieval de cetate îi aşezase de mult o coroană pe frunte. Tocmai de aceea, pe parcursul desfăşurării lui, mirarea, surpriza şi respectul meu au fost într-un continuu crescendo de la „primul gong” până la regalul ce a încheia apoteotic ceea ce începuse atât de timid.

Am întâlnit acolo de toate: stângăcii inerente oricărui început; câteva incompatibilităţii de concepţie, care însă au trecut din mers şi lin, sub umbrela originalităţii; concurenţi dotaţi cu mai mult sau mai puţin talent, cu mai multe sau mai puţine calităţi, cu mai multă sau mai puţină şcoală (cu siguranţă viitor public avizat pentru spectacolele de gen) sau de ce nu, stele ce vor lumina scene cu tradiţie din lume; un juriu sudat ca valoare şi competenţă, format din personalităţi care pe parcursul carierei lor şi-au câştigat un renume internaţional, juriu din care pentru prima dată, cel puţin din competiţiile pe care le ştiu şi nu-s puţine la număr, a făcut parte şi un medic psiholog, prezenţă ce s-a dovedit benefică - în fond şi baletul şi medicina sunt în egală măsură studiu, ştiinţă şi artă -: Nina Mazur (Germania), Magdalena Călugăru Klaar (Austria), Liana Dorina Iancu (Timişoara), Iulian Rădoi (Bucureşti), dr. Daniel Ovidiu Matei (Sighişoara) şi subsemnata Doina Moga-Belmore, ca preşedintă a juriului (Bucureşti). Am mai întâlnit acolo un public dornic de nou şi de frumos, o atmosferă de sărbătoare patriarhală şi un decor splendid pe care şi l-ar dori orice regizor din lume, în care fantezia, armonia, eleganţa, gingăşia, vioiciunea, exuberanţa, emoţia, sensibilitatea şi bucuria au avut cale deschisă spre un univers aparte.


Fiecare categorie de vârstă din cele 3 şi-a decantat steluţa, deosebit de dificilă pentru juriu fiind alegerea câştigătorului ultimei categorii, unde toţi cei 18 concurenţi, autentice talente, au transformat partiturile lor, prin tălmăciri expresive într-un „miraj fluid”, vorba lui Ion Barbu. Astfel, Eregep Anays şi Ionescu Diana Georgia, ambele din Constanţa şi-au adjudecat locul I la 9-12 ani şi respectiv 13-16 ani, iar locul I şi Premiul special pentru categoria 17-25 de ani i-au fost acordate spaniolei Gonzalez Ada (în prezent membra a Teatrului de balet din Sibiu) şi lui Russu Vladimir din Chişinău. A treia seară însă, cu spectacolul său de gală, a fost un adevărat Regal. Un regal deschis de laureaţii concursului, primul fiind prinţul în miniatură, Doboş Luca, laureat cu premiul special Claudia Avachian şi continuat de invitaţii speciali: primbalerini români şi străini (Anglia, Japonia, Spania, Rep. Moldova, Serbia şi România), parte dintre ei, actuali membri ai Operei Naţionale din Bucureşti (Robert Enache şi Reina Yagura), Cluj (Vasile Dan Haja şi Andreea Izabela Jura), Chişinău (Anastasia Homitchi şi Mihai Cersac), Novisad (Ana Djurici şi Andrei Colceriu) şi Teatrul de balet din Sibiu (Eliot Bourke şi Ayaka Nagai).

Rar am văzut într-o singură seară, pe aceeaşi scenă, atâta har, atâta gingăşie, atâta emoţie, atâta fineţe, atâta graţie, atâta farmec, atâta forţă şi atâtea partituri dansate impecabil, atât din punct de vedere tehnic, cât şi artistic. Au fost momente când pur şi simplu am uitat să respir. Rar mi-a fost dat să văd laolaltă atâţia artişti-balerini de o asemenea valoare care prin intermediul instrumentului lor – corpul şi vocabularul propriu artei lor, au spus câte o poveste de vis, transformând seara într-una unică, irepetabilă, seară ce a încununat acest frumos debut al unui Festival concurs cărei îi doresc un mare viitor.


A fost un spectacol în care aplauzelor publicului din sala arhiplină, parca li s-a alăturat şi cele ale corului străvechilor locuitori ai cetăţii cu freamătul vibraţiilor şi emoţiilor lui. Pentru mine, Sighişoara acelor zile a fost ca o poveste exotică de iubire dintre o artă atât de mare, elitistă şi efemeră ca o sculptură în fum şi un oraş atât de mic, dar palpabil, statuar concret şi încoronat de medievalul patriarhal. Iar „vinovaţi” pentru ineditul şi succesul ei sunt organizatorii: Carmen Siminie (director artistic), Florinela Anca Vasilescu (manager) şi Adrian Popa (promotor și preşedintele Asociației PRO CULTURA), cărora le adaug aplauze la scenă deschisă.

joi, 3 iulie 2014

Atelier OPI no. 2: Sunt Ghidul Cetății!

(jurnal de eveniment: în după amiaza zilei de joi, 26 iunie) 

Cu bibliografia citită și cu harta în mână, grupul de ghizi jr. nou constituit a luat cetatea la picior în descoperirea celor mai importante obiective turistice și istorice, într-un alt fel de a vedea lucrurile, așa ca printr-o lupă imaginară, creată printr-un studiu istoric, laborios și aprofundat.

Atmosfera expediției a fost deosebit de prietenoasă, ajutată fiind și de aerul dulceag și lumina blândă a serii care a învăluit cetatea. Și dacă rostul lui Nicu Teșculă a fost acela de a atrage atenția asupra datelor istorice și biografice ale celor ce și-au trăit traiul pe aici, al meu a fost acela de a atrage atenția asupra metodei de a prezenta ceea ce știi, într-un discurs adaptat tipului de grup de turiști.

Obiectivul atelierului a fost încurajarea celor mici să recunoască și să răspundă corect întrebărilor standard referitoare la patrimoniul mobil și imobil al cetății în care s-au născut. 
După un tur de recunoaștere, grupul s-a retras în subsolul Turnului Fierarilor pentru a închide jocul printr-un alt joc, numit pe loc ”metode artistice prin care ne lecuim de prezența lui ”ăăă” într-o prezentare de înaltă ținută” J

Și cum fiecare om al locului trebuie să-și cunoască locul, sperăm ca cele petrecute împreună să ajute la îmbunătățirea orientării turiștilor în site-ul UNESCO.


Iar pentru cei care vor ajunge în Sighișoara, recomandarea noastră este să întrebe pentru oricare nelămurire spațio-temporală un puști sau o puștoaică cu zâmbetul pe buze, dintre cei care nu-și ajută prezentarea cu pauze condimentate cu vocale grele urechilor.

miercuri, 2 iulie 2014

Joc cu linii, culori și contur de cetate

(dată de jurnal: 26 iunie 2014, între orele 11 și 12 și jumătate)

Când pornești să străbați străzile cetății Sighișoara, fă-o cu viteza melcului, altfel riști să pierzi fie detaliul, fie esența timpului.

Pe tema percepției diferite am construit primul atelier sub lentila multicoloră a Ochelarilor Profesorului de Istorie. Joi dimineață, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, întreg batalionul de pictori s-a retras strategic din calea vântului și a picurilor grei de ploaie în Turnul Fierarilor, unde am deschis zeci de cutii de acuarele și am împărțit sute de pensule, toate nerăbdătoare să contribuie la exercițiile de imaginație pe care organizatorii din partea Asociației Pro Cultura le-a propus celor mici. 6 pre-formate, desene conturate, așteptau, așadar să prindă culoare și viață în mâinile celor mai mici sighișoreni.
Jocul cu linii, culori și contur de cetate a pornit în mare iureș, dar din momentul în care cei mici au început să deseneze, s-a așternut liniștea peste grupurile de copii, așezați ciorchine în jurul culorilor și al borcanelor cu apă.

Nu s-au plictisit, ceea ce este mare lucru pentru copiii din ziua de astăzi, dar și un indicator bun pentru organizatori. Multe desene nu au reușit să fie terminate, fiind luate ”pentru acasă” pentru continuarea acțiunii de colorare a cetății.
”Eu pictez așa cum visez”
”Eu nu visez, eu așa văd”
”Mi-ar plăcea să fie mai colorată, cu și mai multe flori”

Un băiețel a venit la mine foarte încântat și mi-a spus că a reușit să pună în cetate toate culorile, după care le-a amestecat cu palmele. Rezultatul a fost unul de excepție, pentru că nu doar cetatea imaginată era verde aurie, ci și mânuțele lui, care s-au făcut una cu viziunea personală.

Au fost prinși în joc, nu doar copii, ci și cadrele didactice prezente, părinți, bunici, prieteni, fiecare aducându-și contribuția într-un mod activ.

După închiderea primei etape, batalionul de creatori de artă sinceră au părăsit turnul și s-au îndreptat spre coridorul Doamnelor Bătrâne unde s-a panotat expoziția, în trei timpi și trei mișcări. S-au trecut în revistă toate lucrările, s-au admirat reciproc, după care desenele au fost lăsate în grija trecătorilor și a turiștilor care au vizionat expoziția ad-hoc de idei colorate pentru cetate până la asfințitul soarelui.